De ce ai nevoie pentru a călători în Marea Britanie de la 01 octombrie 2021

  • 17 septembrie 2021


Călătorești în Anglia? Află tot ce ai nevoie pentru a călători in Marea Britanie pentru studii, vacanta sau munca după Brexit.

La data de 31 decembrie 2020 s-a încheiat perioada de tranziție a Regatului Unit, dată până la care călătoriile între țările Uniunii Europene şi Regatul Unit au continuat în condițiile deja existente. 


Cum se călătorește în Marea Britanie până la 30 septembrie 2021?


Cetățenii români nerezidenți pot călători în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în scop turistic/vizită pentru o perioadă de până la 6 luni într-un an, fără a necesita o viză. Excepție persoanele care doresc să muncească in aceste 6 luni, in acest sens trebuie aplicat pentru viză.

De asemenea, sunt permise și activitățile de voluntariat sau participarea la diverse cursuri/studii cu o durată maximă de 30 de zile. Ce depășește 30 de zile, inclusv actitivitățile de voluntariat, persoana in cazuă trebuie să aplice pentru viză.

Până la data de 30 septembrie 2021, cetățenii nerezidenți mai pot călători în Regatul Unit, pentru scopurile de mai sus, în baza cărții de identitate. După această dată, intrarea va fi posibilă doar în baza pașaportului.


Cum se va călători în Marea Britanie de la 1 octombrie 2021?





Călătorești în Regatul Unit pentru mai puțin de 6 luni?


Cetățenii români nerezidenți - începând cu data de 01 octombrie 2021 - vor putea călători în Regatul Unit, indiferent de motiv (vizită, studii, muncă, etc) doar în baza unui pașaport. Viza nu va fi obligatorie pentru cetățenii români care vor călători in Regatul Unit în scop turistic/vizită cu o durată mai mică de 6 luni sau pentru activități precum studii sau voluntariat cu o durată mai mică de 30 de zile.

Atenție, dacă în cele 6 luni vei dori să lucrezi, vei avea nevoie de viză chiar dacă activitatea ta nu va depăși cele 6 luni. De asemeenea, dacă vei merge la studii sau activități de voluntariat care depășesc 30 de zile, de asemenea vei avea nevoie de viză, chiar dacă durata șederii tale in Regaul Unit este mai mică de 6 luni.

O listă detaliată a activităților permise ca vizitator (fără a fi necesară viza) se regăsește pe această pagină de internet.


Călătorești în Regatul Unit pentru mai mult de 6 luni?

Cetățenii români nerezidenți care doresc să călătorească pe teritoriul Regatului Unit pentru o perioadă mai mare de 6 luni, pentru muncă, studii, voluntariat, etc, vor avea nevoie de viză de intrare.

Pentru a verifica dacă natura călătoriei necesită o viză de intrare, poate fi consultată și această pagină de internet.


Ai reședință temporară sau ești rezident permanent in UK?

Cetățenii români care intră sub incidența Programului de Înregistrare a Cetățenilor UE (EU Settlement Scheme) vor putea să călătorească în Regatul Unit, fără pașaport, folosind doar cartea națională de identitate valabilă până la data de 31 decembrie 2025 (cu condiția ca aceasta să fie înregistrată ca document de călătorie în contul personal UKVI).

În ceea ce priveşte călătoriile, persoanele care au permisul de reşedinţă temporară sau statutul de rezident permanent vor putea intra ȋn Regatul Unit folosind doar cartea de identitate până la 31 Decembrie 2025. După această dată vor avea nevoie de paşaport. Pentru persoanele din cele două categorii, viza nu va fi necesară, deci nu vor trebui să aplice pentru viză.


Condiții de călătorie în interiorul Regatului Unit influențate de Cronavirus

Pentru a rămâne cu informatiile actualizate, astfel încât să știi ce reguli de călătorie interne sunt valabile pe timpul pandemiei Covid-19, poți consulta pe larg toate regulile și recomandările pe această pagină de internet.



SOURCE AND TAGS